Cum oprești actualizările din Windows 10, deși nu ar trebui s-o faci

deanastasiasolutions

Cum oprești actualizările din Windows 10, deși nu ar trebui s-o faci

Actualizările din Windows 10 pot fi o sursă semnificativă de stres, în funcție de ce faci pe PC. De aceea, ar fi bine să știi cum poți să le oprești.

Încă de la prima versiune a noului sistem de operare, actualizările din Windows 10 au fost o sursă semnificativă de frustrare pentru utilizatorii de computer care petrec foarte mult timp în fața monitorului. Nimic nu te-a supărat mai tare decât să faci o randare în Adobe Premiere, doar pentru a vedea că Microsoft îți repornește sistemul de dragul unui update. Setul de circumstanțe nu ar fi atât de frustrant, dacă nu s-ar întâmpla atât de des. Uneori, primești un update sau două chiar și de câteva ori pe săptămână, iar cele mai multe dintre ele necesită un restart.

Cum dezactivezi actualizarile la Windows 10 settings

Dacă ai cea mai recentă versiune de Windows 10, metodologia de instalare a actualizărilor a devenit un pic mai flexibilă. Dacă efectuezi de exemplu o recuperare de date și vrei să ai computerul pornit timp de câteva săptămâni, abia după Fall Creators Update a fost introdusă o opțiune prin care să pui pe pauză instalarea de update-uri.

După cum se poate vedea în captura de mai sus, este suficient să faci click pe Start, să tastezi Windows Update și să accesezi Windows Update Settings. La baza respectivei ferestre, vei vedea un buton marcat Advanced Options. Fă click pe el și optează pentru Pause Updates folosind switch-ul de dedesubt. După ce l-ai activat, vei avea 35 de zile de liniște, cu mențiunea că, după respectiva perioadă, actualizările amânate se vor instala forțat și computerul îți va fi repornit.

Despre autor

anastasiasolutions administrator

Lasă un răspuns